Lumina de Paşte de la Mormântul Sfânt: secretul pe care Biserica n-ar vrea să-l afli

Încă un an, încă un moment în care lumea vorbește de lumina de Paște. Mai mult, Biserica Ortodoxă Română se duce până în Ierusalim ca „să ia lumină”. Și realitatea e că acest mit se propagă în continuare fără ca prea mulți să-l analizeze.

Lumina de Paște ar veni dintr-un mormânt – Sfântul Mormânt din Ierusalim. Și, odată cu ea, Paștele poate începe, bisericile pot vorbi mai tare ca niciodată despre bunătate, tradiții și chestiuni similare. Mitul cu „lumina de Paște” presupune că divinitatea aprinde prima flacără, iar creștinii o distribuie – din mână în mână, din lumânare în lumânare.

Realitate e un pic mai complicată, mai directă și mai lipsită de această poezie. Dar povestea falsă e spusă de peste un mileniu, iar credincioșii se bucură crezând că divinitatea nu i-a uitat. Mai ales de Paște.

Ce e lumina de Paște, conform mitului?

Lumina de Paște sau lumina sfântă de la Ierusalim este cunoscută, la nivel de poveste, de majoritatea creștinilor. Ritualul din sâmbăta dinaintea Paştelui presupune că Patriarhul Ortodox al Ierusalimului intră în Sfântul Mormânt. Acolo apare focul sfânt care aprinde vata întinsă pe lespede. Da, totul s-ar întâmpla fără vreun efort omenesc, ci doar dar divin.

Înainte de a intra în mormânt, ca să nu se lase loc interpretării, Patriarhul este percheziţionat ca să nu aibă chibrituri. Sigur, percheziția nu te aștepta să fie incredibil de detaliată. În interior, Patriarhul adună vata cu mâna, o pune în două cupe de aur cu găuri iese în Capela Îngerului, prima încăpere din Sfântul Mormânt. Aici sunt aprinse două buchete a câte 33 de lumânări.

În final, vine în biserică și le dă oamenilor lumină. Ritualul fascinează, convinge milioane de oameni în fiecare an și e încă o pârghie prin care Biserica se asigură că-și mai ține oamenii aproape.

De ce lumina de Paște e văzută drept un eveniment important?

Dat fiind că BOR se laudă că aduce lumina, în fiecare an, de peste un deceniu, cu avionul, o fi ceva cu ea, nu? Ei bine, acest moment din sâmbăta mare este considerat de către ortodocşi drept cel mai important dintr-un an. E ceea ce ziceam mai sus: acel contact cu divinitatea, chiar dacă ireal.

Momentul a fost menţionat sporadic în câteva scrieri înainte de 1.106 şi de atunci a fost documentat sistematic.

În legătură cu acelaşi foc sfânt există mitul că în primele 33 de minute de când este aprins nu arde faţa sau părul oamenilor. Asta pentru că Iisus avea 33 de ani când a murit, iar focul are legătură cu divinitatea. Tocmai de aceea și numărul lumânărilor. Evident, focul arde orice, așa cum a făcut-o încă de când există Pământul și de când a fost folosit de oameni.

De ce lumina de Paște e mai falsă decât reală?

Reprezentanții bisericii susțin în fiecare an că este o minune. Ba chiar un miracol al divinității pentru umanitate, că nu a uitat-o. Dar  e de așteptat un astfel de discurs din partea lor, așa că istoria și cercetarea sunt mai bune în acest caz.

Lucrurile au început un pic mai în urmă. Când Ierusalim a fost cucerit de cruciaţi, aceştia au izgonit preoţii bisericii ortodoxe şi aveau să descopere că au luat miracolul cu ei.

Mai precis, focul sfânt a refuzat să se mai arate. Absenţa pelerinilor şi a taxelor plătite de aceştia l-au convins pe regele Baudouin să le permită preoţilor ortodocşi să revină în Biserica Sfântului Mormânt, însă întâmplarea a amplificat scepticismul. Arhimandritul rus Porfirie este o sursă care alimentează scepticismul.

El a fost trimis în secolul al XVII-lea la Ierusalim de către Biserica Ortodoxă Rusă pentru a pune bazele misiunii rusești.

În jurnalul pe care l-a ţinut el a spus că preoţii din Ierusalim ştiu că miracolul e o făcătură. „Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, şi astfel focul sfânt nu este o minune. El însuşi mi-a spus despre asta azi”, a scris Porfirie.

Cercetările de până acum au arătat că evenimentul nu mai are decât o valoarea vag simbolică dată de vechie. În esență, preoţii greci aduc o lampă – una care a fost folosită în acest scop în ultimii 1.500 de ani – pentru a aprinde lumina de Paște.

Pentru pelerinii credincioşi este un foc din rai, un adevărat miracol. Dar nu şi pentru cei care știu. Dar Biserica propagă mitul ca să-și păstreze puterea.

Pe lângă valoarea de simbol, cum era cazul în urmă cu aproape o mie de ani, mai este vorba și de bani. Preoţii au nevoie de banii aduşi de credincioşi, la fel şi oraşul are nevoie de banii turiştilor, iar oamenii îşi cumpără astfel un bilet spre credinţă.

Apoi, ține cont de un aspect important: lumânările impregnate cu fosfor alb pot lua foc de la sine, fără a mai fi nevoie de acea lampă. Asta pentru că fosforul alb, în contact cu aerul umed, tinde să ia foc spontan.

În final, rămâne concluzia că cei care vor să creadă, vor crede, chiar dacă este o farsă veche de secole. Ceilalţi vor continua să ignore evenimentul, fără să se închine la lumânări aprinse ca prin minune.